Bucătărie albă din MDF frezat în București

chameleonfurniture.ro-portofoliu-bucatarie-alba-mdf-frezat-in-bucuresti-28

Înainte de a planifica detalii legate de configurație, primul pas este stabilirea nevoilor personale și determinarea opțiunilor pe care spațiul disponibil ți le oferă.

În această privință un designer de interior poate face o diferență enormă, fiind la curent cu tendințele și tehnologiile nou apărute și folosindu-și experiența îndelungată pentru a-ți oferi echilibrul perfect între aspect și multifuncționalitate.

Beneficiarii au dorit amplasarea unei mici bucătării în spațiul de sub scări, perfectă pentru momentele de pregătire în grabă a preparatelor, atunci când nu se dorește utilizarea bucătăriei principale a locuinței. Astfel am ales mobilier compact, amplasat pe un singur perete, care oferă în același timp și spațiu pentru păstrarea obiectelor necesare și libertate de mișcare.

Din punctul de vedere al compartimentării, această bucătărie este dotată cu o combinație de soluții de depozitare pentru menținerea în condiții optime a tuturor ustensilelor și produselor necesare. Sertarele cu glisiere tandem și amortizare sunt perfecte pentru tacâmuri și ustensile de gătit, corpul cu două uși prevăzut cu polițe adăpostește atât farfurii, cât și vase de gătit, iar ingredientele de bază ocupă cele două coșuri Jolly.

Materialul ales este MDF-ul vopsit și frezat, pentru a menține stilul clasic și elegant al casei. În ceea ce privește paleta de culori am utilizat albul crem, care oferă aceeași versatilitate și longevitate a albului clasic, dar într-un ton ce emană căldură. Blatul este postformat, având astfel avantajul rezistenței în timp la uzură, zgârieturi și căldură, dar și a proprietăților igienice și antibacteriene. Decorul său amintește de aspectul betonului și completează perfect nuanța sofistricată a mobilierului.

Pentru a evita aglomerarea vizuală am recomandat beneficiarilor electrocasnicele încorporabile. Pe lângă aceasta, plita aleasă este una cu inducție, având avantajul suplimentar al ușurinței cu care se curăță, al rezistenței crescute în timp și al eficienței energetice.

Îți place această amenajare?

Partenerii noștri – atât arhitecți, cât și designeri – te pot ajuta să obții o locuință așa cum ai visat dintotdeauna.

Alte proiecte

Descoperă și alte amenajări realizate în această casă.

Living elegant cu riflaje în București
PrimeArts
octombrie 1, 2021
PrimeArts
octombrie 1, 2021
Hol cu pantofar și cuier în București
PrimeArts
octombrie 6, 2021
PrimeArts
octombrie 6, 2021