
Închide ochii, trage adânc aer în piept, expiră. Acum, ascultă-mă cu atenție: gândește-te la o bucătărie din MDF alb, lucioasă, în formă de L și în linii simple, fără efort, cu un blat super modern, de preferat de culoare gri închis. Să continui…?
Cum ar fi dacă fronturile acestei bucătării nu ar avea mânere și toate ușile și sertarele s-ar deschide la o simplă apăsare? De vis, nu? Sau dacă ai avea o ușă care să o deschidă pe alta? Să spun și de contrastul alb-negru și de accentele aurii?
Cum arată până acum această bucătărie în mintea ta? Mai mult ca sigur este ca cea prezentată în acest proiect.
Simplitatea acestei bucătării se îmbină cu funcționalitatea oferită de accesoriile high-tech, regăsite în sistemele de ridicare ale ușilor AVENTOS, în brațele telescopice, balamalele cu amortizare și glisierele de la BLUM, precum și în sistemele mecanice TIP-ON. Imaginează-ți plăcerea și satisfacția cu care poți deschide rând pe rând fiecare ușă, fiecare sertar.
Dintr-o bucătărie modernă nu poate lipsi elementul de impact și, de cele mai multe ori, ne place să atragem atenția asupra blatului. Realizat dintr-o placă de PAL brut obținută prin presarea așchiilor de lemn la o temperatură și presiune ridicată, cu rășini sintetice cu rol de liant, blatul Ardezie Jura de la EGGER în nuanța antracit oferă un caracter autentic acestui spațiu, prin rugozitatea și textura acestuia.
Aceste blaturi sunt o alegere optimă atunci când îți dorești o suprafață de lucru rezistentă la pătare, zgâriere și fisurare.
Cele două corpuri cu uși de sticlă întrerup continuitatea liniei suspendate a bucătăriei și oferă senzația de adâncime. Accentele aurii și electrocasnicele negre aduc un plus de eleganță design-ului.
MATERIALE FOLOSITE PENTRU ACEST PROIECT
ACCESORII UTILIZATE PENTRU ACEASTĂ MOBILĂ
PROCESE DE LUCRU CE AU FOST EXECUTATE PENTRU ACEST PROIECT
-
-
Debitare plăci
Debitare plăci în pachet
Debitarea se poate realiza cu un echipament performant CNC, capabil să execute taierea pentru pachete mari. Spre exemplu, se pot debita până la 6 coli odată.
Astfel, garantăm precizia tăierilor, precum și rapiditatea procesului total. În plus, avem în vedere reducerea minimă a pierderilor de lemn.
SKU: n/a -
Căntuire
Căntuire semifabricate drepte poliuretan
Poliuretanul este un adeziv ce se recomandă canturilor din lemn masiv cu o grosime de până la 13 mm, canturi din plăci şi ştraifuri HPL, canturi de aluminiu.
Căntuirea semifabricatelor drepte cu poliuretan se diferențiază prin rezistența la umiditate, la aburi sau la temperaturi extreme.SKU: n/a -
Prelucrare mecanică
Găurire
Prelucrarea mecanică a semifabricatelor presupune o serie de procese ce necesită atenție deosebită. În funcție de mobilierul pe care îl proiectezi, îți asigurăm toate serviciile de prelucrare necesare. Găurirea este realizată cu echipamente CNC de înaltă calitate, adaptate pentru cele mai înalte cerințe din domeniu.
SKU: n/a -
CENTRE DE LUCRU PE CARE AU FOST PRELUCRATE PIESELE DIN ACEST PROIECT
-
Debitare plăci
Centru de debitare cu comandă numerică WNT7
Echipamentul CNC SELCO WNT 70 dispune de o serie de specificații de top, care asigură nu doar rezultate excepționale, ci și rapiditatea obținerii acestora. Echipamentul permite debitarea în pachet mare (până la 7 coli de PAL 16 mm).
De asemenea, sistemul Twin Pusher cu care este dotat asigură o manevrare optimă și uniformă a materialelor prelucrate.
Centrul CNC SELCO WNT 70 este unul dintre echipamentele de top pentru debitarea lemnului. Performanța acestuia este dublată de o productivitate cu până la 60% mai mare decât în cazul sistemelor clasice.
SKU: n/a -
Căntuire
Mașină automată de bordurat STREAM B
Flexibilitatea se îmbină cu productivitatea în cazul echipamentului STREAM B. Acesta poate acoperi trei schimburi de lucru, 7 zile pe săptămână și oferă posibilitatea de personalizare a produselor și procesului de realizare a acestora.
Bordurarea plăcilor devine floare la ureche cu ajutorul echipamentului STREAM B. Utilajul permite aplicarea canturilor cu adeziv poliuretan, ceea ce conferă cea mai mare rezistență la aburi și umezeală. De asemenea, utilajul poate căntui prin intermediul laserului, pentru o îmbinare insesizabilă între placă și cant. Mașina poate căntui și cu adeziv EVA, cel mai des folosit în România, îndeplinind astfel toate cerințele proiectelor tale.
SKU: n/a
Îți place această amenajare?
Partenerii noștri – atât arhitecți, cât și designeri – te pot ajuta să obții o locuință așa cum ai visat dintotdeauna.
Alte proiecte
Descoperă și alte amenajări realizate de către Laurențiu Grădinaru.