
Dormitorul este locul suprem pentru relaxare, este camera unde îți începi și închei fiecare zi, aștfel este foarte important ca aspectul acestuia să reflecte stilul, preferințele și nevoile personale.
Alegerea mobilei la comandă este opțiunea ideală pentru a te asigura că designul încăperii va impacta în mod pozitiv calitatea somnului și, în același timp, că fiecare centimetru pătrat disponibil va fi utilizat într-un mod cât mai eficient.
În ceea ce privește paleta de culori, spectrul neutru este cea mai bună alegere pentru un spațiu odihnitor la sfârșitul zilei. Culorile neutre sunt foarte apreciate atât pentru versatilitatea lor, cât și pentru efectul psihologic de siguranță și liniște pe care îl au. Am ales un decor de PAL cu fibră deoarece textura organică a lemnului ne aduce mai aproape de natură și contribuie la atmosfera caldă a încăperii.
Paturile tapițate sunt cele mai căutate datorită ușurinței cu care se pot adapta în așa fel încât să se potrivească perfect în ambianța aleasă pentru dormitor. Un astfel de pat schimbă aspectul încăperii indiferent dacă aceasta este clasică sau modernă, devenind astfel piesa centrală a dormitorului. Pe lângă aceasta, trebuie menționat și plusul de confort oferit de o astfel de tăblie, în special pentru o persoană care citește în pat sau se uită la televizor.
Indiferent de dimensiunile încăperii, soluțiile creative de compartimentare a pieselor de mobilier pot face diferența. În acest sens am inclus un dulap înalt până în tavan, cu uși glisante, dotat la interior cu rafturi, sertare și bară de umerașe pentru a încadra cu ușurință toate tipurile de obiecte vestimentare. În partea superioară a acestuia am adăugat mici dulapuri cu uși cu sistem de deschidere push-to-open, pentru depozitarea acelor obiecte care nu este nevoie sa fie mereu la îndemână.
S-a dorit, de asemenea, o comodă cu trei sertare cu glisiere tandem și un spatiu de depozitare deschis în fața patului, pentru o organizare cât mai eficientă a obiectelor personale. Pe lânga aceasta, am amplasat și două noptiere alături de pat, ce cuprind câte un sertar și un mic spațiu de depozitare, pentru păstrarea acelor lucruri dorite la îndemână pe parcursul nopții.
MATERIALE FOLOSITE PENTRU ACEST PROIECT
ACCESORII UTILIZATE PENTRU ACEASTĂ MOBILĂ
PROCESE DE LUCRU CE AU FOST EXECUTATE PENTRU ACEST PROIECT
-
Debitare plăci
Debitare plăci nesting
Debitarea se poate realiza cu un echipament performant CNC, capabil să execute taierea pentru pachete mari. Spre exemplu, se pot debita până la 6 coli odată.
Astfel, garantăm precizia tăierilor, precum și rapiditatea procesului total. În plus, avem în vedere reducerea minimă a pierderilor de lemn.
SKU: n/a -
Prelucrare mecanică
Găurire
Prelucrarea mecanică a semifabricatelor presupune o serie de procese ce necesită atenție deosebită. În funcție de mobilierul pe care îl proiectezi, îți asigurăm toate serviciile de prelucrare necesare. Găurirea este realizată cu echipamente CNC de înaltă calitate, adaptate pentru cele mai înalte cerințe din domeniu.
SKU: n/a
CENTRE DE LUCRU PE CARE AU FOST PRELUCRATE PIESELE DIN ACEST PROIECT
-
Debitare plăci
Centru de debitare cu comandă numerică WNT7
Echipamentul CNC SELCO WNT 70 dispune de o serie de specificații de top, care asigură nu doar rezultate excepționale, ci și rapiditatea obținerii acestora. Echipamentul permite debitarea în pachet mare (până la 7 coli de PAL 16 mm).
De asemenea, sistemul Twin Pusher cu care este dotat asigură o manevrare optimă și uniformă a materialelor prelucrate.
Centrul CNC SELCO WNT 70 este unul dintre echipamentele de top pentru debitarea lemnului. Performanța acestuia este dublată de o productivitate cu până la 60% mai mare decât în cazul sistemelor clasice.
SKU: n/a -
Prelucrare mecanică
Centru de prelucrare ROVER B 5AXE
Ideal pentru prelucrarea plăcilor de dimensiuni mari (până la 2230 mm), echipamentul CNC Biesse Rover B permite realizarea unui joc de servicii. De la găurire și frezare, până la pliere, cuibărit și clar debitează diversele unghiuri, acest lucru este extrem de versatil și flexibil.
SKU: n/a -
Căntuire
Mașină automată de bordurat STREAM B
Flexibilitatea se îmbină cu productivitatea în cazul echipamentului STREAM B. Acesta poate acoperi trei schimburi de lucru, 7 zile pe săptămână și oferă posibilitatea de personalizare a produselor și procesului de realizare a acestora.
Bordurarea plăcilor devine floare la ureche cu ajutorul echipamentului STREAM B. Utilajul permite aplicarea canturilor cu adeziv poliuretan, ceea ce conferă cea mai mare rezistență la aburi și umezeală. De asemenea, utilajul poate căntui prin intermediul laserului, pentru o îmbinare insesizabilă între placă și cant. Mașina poate căntui și cu adeziv EVA, cel mai des folosit în România, îndeplinind astfel toate cerințele proiectelor tale.
SKU: n/a
Îți place această amenajare?
Partenerii noștri – atât arhitecți, cât și designeri – te pot ajuta să obții o locuință așa cum ai visat dintotdeauna.
Alte proiecte
Descoperă și alte amenajări realizate în acest apartament.