Cel mai mare vis al copiilor pentru vacanța de vară? Să o petreacă la mare, în razele soarelui și albastrul infinit al mării. Am transpus această dorință într-o baie cu tematică marină, special creată pentru cei mici. Cu siguranță îndrăgită datorită aspectului de corabie pe care îl are, aceasta va deveni prilej de joacă pentru cei doi „pirați” ce o vor stăpâni.
Parchetul cu aspect de lemn cu care este pavată „puntea” și faianța în nuanțe „învolburate” sunt detalii ce întregesc aspectul final al mobilierului și al încăperii. În plus, detaliile de efect – năvodul prins în cui, balena din adâncuri și scoicile – au stârnit bucurie pentru micii proprietari.
Cum amenajăm o baie cu tematică marină pentru copii
Pe lângă dorința de a crea un ambient plăcut pentru prichindei, ne asigurăm întotdeauna că spațiul este practic. Cele două oglinzi circulare, prevăzute cu rama maro, dau senzația unor geamuri de corabie. Corpurile suspendate sunt poziționate perfect pentru a fi ferite de valurile mari pe care marea le poate aduce. În plus, ne-am asigurat că punem la dispoziție și „scările” necesare cu ajutorul cărora copiii vor putea utiliza cele două chiuvete.
Și dacă tot am vorbit despre chiuvete, blatul ce le încadrează are un model deosebit, de culoarea nisipului privit prin apă. Acesta reprezintă porțiunea de „uscat”, țărmul unde cei mici se pregătesc pentru următoarea aventură.
Mobilierul a fost realizat din materiale atent selectate, cum ar fi PAL și MDF, finisate prin intermediul canturilor. Lipsa mânerelor accentuează simplitatea mobilierului și dă voie ca accentul să cadă pe detaliile prezente în această baie cu tematică marină. Pentru realizarea acestor piese, ne-am bazat pe calitatea materialelor oferite de furnizorii noștri – Egger, Kronospan pentru mobilier și Blum pentru feronerie. Astfel, am putut oferi clienților noștri garanția unui mobilier de calitate înaltă și cu o durată de viață mare.
Noi suntem încântați de rezultatul final și la fel au fost și copiii pentru care am creat această bucătărie cu tematică marină. Tu ce părere ai?
MATERIALE FOLOSITE PENTRU ACEST PROIECT
ACCESORII UTILIZATE PENTRU ACEASTĂ MOBILĂ
PROCESE DE LUCRU CE AU FOST EXECUTATE PENTRU ACEST PROIECT
CENTRE DE LUCRU PE CARE AU FOST PRELUCRATE PIESELE DIN ACEST PROIECT
Îți place această amenajare?
Partenerii noștri – atât arhitecți, cât și designeri – te pot ajuta să obții o locuință așa cum ai visat dintotdeauna.
Alte proiecte
Descoperă și alte amenajări realizate în această casă.