Vestiare printate pentru sală fitness în Onești

chameleonfurniture.ro-portofoliu-vestiare-printate-pentru-sala-fitness-in-onesti-11

Care este strategia ta de a-ți motiva clienții să vină cât mai des la sala de fitness? În colaborarea cu această sală, noi am decis să propunem o mobilă printată cu imagini ai unor sportivi determinați. Ce a ieșit este o mobilă personalizată de vestiar, în care clienții pot să-și depoziteze hainele de schimb în timpul antrenamentului.

Vestiarul unei săli de fitness este foarte important, fiind locul unde clienții își încep și termină antrenamentul. Mobilierul trebuie să ofere un spațiu de depozitare securizat pentru clienți, cu bară de umerașe sau cuier. Totodată, mobila trebuie să fie rezistentă la aburi, deoarece dușurile sunt amplasate în aceeași încăpere.

Ușile dulapurilor acestui vestiar au fost printate cu ajutorul imprimantei noastre cu uscare UV. Dimensiunea mare a acestui utilaj ne permite să imprimăm panouri de până la 300cm x 200cm, procedeu rar în România. Astfel, am putut printa ușile acestor dulapuri dintr-o singură mișcare, eficientizând procesul și scăzând costul acestui procedeu, care pe o imprimantă mai mică ar fi fost unul mai ridicat.

Bordurarea semifabricatelor unui mobilier este esențială pentru rezistența mobilierului la umezeală și aburi. Am căntuit această mobilă la comandă cu adeziv poliuretan, care conferă cea mai mare rezistență de pe piață, cu ajutorul mașinii automate de bordurare Stream B de care dispunem. Nu doar printarea pe suprafețe mari, dar și căntuirea cu adeziv poliuretan este un lucru rar întâlnit în țară – peste 90% din fabricile de mobilă căntuiesc cu un alt tip de adeziv, numit EVA.

Ca feronerie, am folosit balamale de calitate, de la producătorul Hettich, cuier cromat și încuietoare de ușă cu cheie pentru securizarea dulapurilor. Picioarele de plastic negre protejează atât mobilierul în cazul unei inundații, cât și podeaua de eventualele zgârieturi cauzate de mișcarea mobilierului.

MATERIALE FOLOSITE PENTRU ACEST PROIECT

ACCESORII UTILIZATE PENTRU ACEASTĂ MOBILĂ

Îți place această amenajare?

Partenerii noștri – atât arhitecți, cât și designeri – te pot ajuta să obții o locuință așa cum ai visat dintotdeauna.

Alte proiecte

Descoperă și alte amenajări realizate de către Gabriel Năfureanu.