Ce poate fi mai frumos decât să aduci marea la tine acasă? Să te poți bucura de valuri chiar și din confortul casei tale, indiferent de anotimp. Ca să îndeplinim acest vis, am ales ca tematică pentru această baie întocmai „valurile mării”, observate în fronturile printate ale corpului suspendat.
Bucătărie din MDF acrilic cu nuanță de textil în Onești
Atunci când îți dorești ca spațiul amenajat să pară mai mare, să fie luminos și primitor, optează pentru alb. Acesta este sfatul pe care l-am primit mai toți dintre noi din partea designerilor de interior, pentru a obține efectele menționate. Combinat cu nuanțe neutre, albul denotă atemporalitate și rafinament.
Dormitor cu dressing printat în Onești
Amenajarea unui dormitor trebuie să țină cont de preferințele personale, întrucât acesta este locul destinat relaxării și în primul rând odihnei. Tocmai din acest motiv tema și paleta de culori alese, au un rol foarte important.
Apartament cu accente turcoaz în Onești
În acest proiect am vrut să aducem împreună trăsăturile designului modern și confortul insuflat de cuvântul “acasă”. Fiecare încăpere are o personalitate aparte dar păstrează același stil comun, dând naștere unui apartament unic și primitor.
Dormitor scandinav din PAL Sonoma în Onești
Trăim într-o lume din ce în ce mai agitată și în continuă schimbare, astfel este cu atât mai important ca locuința noastră să fie un refugiu față de stimulii exteriori și să emane liniște și calm.
Bucătărie albă cu accente turcoaz și bar în Onești
Mobilierul de bucătărie la comandă are avantajul gradului ridicat de adaptabilitate la nevoile și dorințele personale. În procesul de proiectare ne focusăm pe utilizarea cât mai eficientă a spațiului disponibil, oferind astfel soluții optime de organizare și compartimentare, într-un design unic și sofisticat.
Living din PAL sonoma cu accente turcoaz în Onești
Livingul este una dintre cele mai importante camere dintr-o locuință. De cele mai multe ori este prima încăpere pentru care se plănuiește amenajarea. Sufrageria trebuie să fie una dintre cele mai versatile camere din casa ta, pentru că îndeplinește mai multe roluri.
Vestiare printate pentru sală fitness în Onești
Care este strategia ta de a-ți motiva clienții să vină cât mai des la sala de fitness? În colaborarea cu această, sală noi am decis să propunem mobila printată cu imagini ai unor sportivi determinați. Ce a ieșit este o mobilă personalizată de vestiar, în care clienții pot să-și depoziteze așază hainele de schimb în timpul antrenamentului.
Danube Furniture Cluster, un cadou pentru industrie
Există o vorbă în popor care spune că ce dai, aia primești. După mai bine de 20 de ani de activitate, am simțit că trebuie să oferim ceva industriei în
Bucătărie și living din MDF vopsit
„Roșu ca focul, să-ți surâdă norocul” – această expresie definește perfect bucătăria și livingul din imagini.









